luni, 25 decembrie 2017

HURRICANE SUB TRICOLOR



HURRICANE SUB TRICOLOR[1]

Încă de când eram copil, atunci când nu ştiam nimic despre aviaţia română şi despre istoria acesteia, exact ca Monsieur Jourdain făceam poezie fără să ştiu (personajul lui Molière făcea proză, tot aia) cântam prin casă un şlagar învăţat de la Taticul meu: A plecat la vânătoare Agarici … Ca poveste, ştiam ce a făcut Agarici, ca semnificaţie … nu, ar fi fost în contradicţie cu ce învăţam la şcoală.
După ani de zile am priceput cine a fost acel aviator, Horia Agarici şi de ce era personaj de cântec patriotic şi am început să mă mândresc cu un asemenea Meşotist (fiind el, Agarici, absolvent al Liceului braşovean Dr. Ioan Meşotă, adică, nu-i aşa, colegul meu de liceu).
Iar după alţi ani, un adversar, adică un absolvent al Liceului “Unirea”, aduce în faţa cititorilor prima istorie a avionului Hawker Hurricane în culori româneşti. Vorbim de o abordare originală, poate puţin surprinzătoare pentru cititorii de istorie a aviaţiei. Spre deosebire de alte monografii, care urmaresc fie evoluţia generală a luptelor pe frontul aerian, cu menţiuni despre piloţi, lupte sau bătălii, cartea lui Horia Stoica şi Vasile Radu vine cu o altă abordare; potrivit principiului că orice imagine valorează cât o mie de cuvinte, cei doi cercetători braşoeveni ne oferă un album reprezentând, pe cât posibil, cele cincisprezece avioane Hurricane care au apărat teritoriul românesc în Campania anului 1941.
Sigur, istoria lui Hawker Hurricane se confundă, la noi, cu istoria Escadrilei 53 (da, exact aceea care în zilele noastre se instruieşte pe F-16, dar să sperăm că nu va avea, vreodată, ocazia să demonstreze în luptă la ce nivel de pregatire a ajuns).
Lucrarea în discuţie prezintă imagini(le găsite până acum) cu fiecare dintre cele 15 avioane Hurricane româneşti şi evenimentele la care au luat parte: lupte aeriene, aterizări forţate, accidente … apoi, după uzura lor peste măsură (de producţie britanică fiind ele, aprovizionarea cu piese de schimb a fost, binenţeles, imposibilă), ieşirea din serviciu. Sigur, avionul, fără omul de la manşă, nu e decât o bucată de lemn, metal sau pânză, deci nu putem vorbi despre Hurricane fără a face cunoştinţă cu eroii care au pilotat (în luptă, în cea mai mare parte a orelor de zbor) avioanele Escadrilei 53. Imagini ale liniilor de avioane aflate în aşteptarea alarmei pe Mamaia (sau …), poze ale piloţilor escadrilei care îşi ascund emoţia sau teama în … program şi ţinută de voie, documente care prezintă evenimentele deosebite din viaţa avioanelor şi a oamenilor, toate, rânduite în funcţie de numărul operativ al aeronavelor de vânătoare, însoţite, în mod necesar şi de interpretarea lor de către autori, alcătuiesc o primă apariţie dintr-o serie dorită de autori (sunt sigur că si de către cititori deopotrivă) cât mai lungă, spre a fi complete.
Două menţiuni legate de prezentare: Textul este bilingv, roman-englez, ceea ce va facilita receptarea sa de catre cititorii de pe tot cuprinsul, iar prezentarea grafică este excepţională, fotografiile, recuperate din diferite colecţii personale sau oficiale, fiind prelucrate spre o prezentare optimă.
Felicitări şi mulţumiri,Horia Stoica şi Vasile Radu!



[1] Horia Stoica, Vasile Radu Avioane britanice în România Hawker Hurricane, Host Models, 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu