Note de lectură
O VIAŢĂ DE ZBURĂTOR[*]
După ce de curând a prezentat cititorilor o colecţie de texte aparţinând unor cunoscuţi planorişti (vezi « Fascinaţia planorismului », Piteşti, Ed. Tiparg, 2005), scriitorul şi istoricul de aviaţie Vasile Tudor, el însuşi pilot de planor şi avion, revine cu un volum dedicat unuia dintre cei mai cunoscuţi performeri din domeniul zborului fără motor : inginerul-pilot Mircea Finescu.
Cartea este realizată după acelaşi principiu al culegerii de texte, unele scrise chiar de personajul principal , altele, cele mai multe, aparţinând celor care l-au cunoscut pe veteranul Mircea Finescu. Având un caracter memorialistic, textele reînvie atmosfera şcolilor de pilotaj din perioada interbelică. Sunt evocate întâmplări petrecute la Arad, Cluj, Braşov-Sâmpetru, Bucureşti sau Craiova. Planoarele, aceste păsări construite de mâna omului (fie ele primitivele SCHULGLEITER, sau mai evoluatele GRUNAU BABY, FOKA, KRAMICH, sau cele de concepţie şi construcţie românească, cum sunt ICAR sau I.S. (Iosif Şilmon)), sunt prezentate ca nişte prieteni de nădejde ai piloţilor, acei oameni neînfricaţi care, pentru pedestraşul de rând, par nişte frumoşi nebuni. Zburătorii sunt descrişi în carte ca nişte persoane cu nimic ieşite din comun, pentru că, din punctul lor de vedere, chiar şi o mare performanţă ca un zbor de peste zece ore « la undă », sau o altitudine de aproape 12 km, sunt pentru ei lucruri normale, aşteptate, dar realizate în urma unei serioase pregătiri.
Întâmplările sunt, din nou subliniez, pentru un nerspecialist, senzaţionale. O decolare pentru un zbor de testare a curenţilor, într-un loc necunoscut ; un zbor de pomină pe deasupra Aradului, eveniment absolut neaşteptat pentru locuitorii oraşului şi care a avut exact efectul scontat, acela de a atrage oamenii spre planorism ; o aterizare pe terenul de fotbal, în pauza unui meci ; o aterizare forţată într-o poieniţă, loc de păşune pentru oi, apoi decolarea, în remorcaj de avion, cu evitarea unei linii de curent de înaltă tensiune, performanţă considerată imposibilă de conducătorii de zbor, dar realizată « de nevoie « ; un zbor de record de durată, început în toiul nopţii şi terminat în seara zilei următoare, după o realimentare (a piloţilor, cu hrană şi ţigări) în aer, de la un alt planor ; un zbor de record de înălţime, deasupra Bucegilor, în care s-a atins peste 12.000 m, în condiţii de temperatură greu de imaginat … şi lista nu este completă.
În concluzie, o carte pe care zburătorii o citesc cu drag, simţind senzaţiile trăite aievea, iar oamenii de rând o citesc cu jind, invidioşi pe norocul unora care au ştiut să devină stăpâni ai înălţimilor.
MIHAI-ATHANASIE PETRESCU
Membru al ASOCIAŢIEI AVIATORILOR BRAŞOVENI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu